Se-aude-n noapte un suspin,
În patul dintr-o cămăruţă.
În gând, paharul cu pelin
Păstrează gustul cel mai fin
Şi-i nevărsat, pe o măsuţă.
*
Un cutremur, două, trei,
Nu prea mari, doar de-ncercare,
Mişcă-un gând, aduc nori grei
Încărcaţi ca nişte zmei
Ce tulbură valuri de mare.
*
O altă lacrimă sărată…
Udă perna şi obrazul.
Nici un om nu-i fără pată,
Nici o fiinţă nu-i lăsată
Făr’ să lupte cu necazul.
*
Pumnii iar se încleştează,
Vrând să scape de durere.
Stelele nu mai radiază,
Somnul vise nu păstrează ;
Nu mai e nici o plăcere…
*
Ochii vor să se închidă,
Trupul să se odihnească ;
Cine oare să decidă
Inima să o deschidă
Gânduri bune să rodească?
*
Pacea-ncetişor coboară
Într-un ceas al nopţii plânse ;
Rugăciuni spre ceruri zboară,
Soarele se-apropie iară,
Mâinile sunt încă strânse…
*
De dimineaţă, din senin,
Dup-o vreme zbuciumată,
Pe neştiute parcă vin
Veselia dintr-un plin,
Credinţa şi tăria toată !
*
Dar va fi dus înspre uitare
Că plânsu’ vine-n noapte clară.
Iar în zori, dintr-o mişcare
Blândă, dură, iertătoare,
Omul va fi vesel iară…
„… seara vine plânsul, iar dimineața, veselia.” (Psalm 30:5b)
O viață transformată 