Paşii au fost adunaţi în toţi acei ani. Nu mai reuşise să calce pe de-a-ntregul fără ajutorul unor cârje. Timpul a trecut atât de încet, iar durerea nu putea trece.
Azi, doctorul încercase încă o intervenţie chirurgicală la picior. De abia mai putea număra pe degete toate operaţiile la care fusese supus! Poate că la nivelul spiritual, sufletul ne este la fel de expus… Atâtea transformări, eforturi, demersuri!
Nu a simţit durerea după ce a închis ochii. Îşi imaginase deja că timpul a sărit în clipa vindecării depline. Se vedea alergând după câinele ce-l ascultase în vremuri de întristare, apoi lovind balonul cu piciorul în jocurile cu nepoţii. 
Piele. Oase. Muşchi. Tendoane. Ligamente. Structuri cunoscute de doctor…
Protecţie. Echilibru. Mişcări. Legături. Funcţii într-o bucată de trup…
Ochii s-au deschis. Durerea părea să-şi fi schimbat starea. I s-a adus alinare. Ştie că va mai dura o perioadă până când viziunea avută va deveni realitate şi va lua locul doar unui simplu vis. Paşii se vor număra în kilometri de bucurie şi împliniri, nu de chin. Iar cârjele vor fi obiecte de amintire a luptei, a finalului ei, nu a luptei în toi…
Alinarea a fost la doctor.
Vindecarea va veni şi ea.
E la Dumnezeu.
O viață transformată 