Gândurile urâcioase tind să ne macine în timpul nopţii, şi nu numai… şi-şi arată colţii în momentele de decădere. Se încolăcesc în jurul nostru şi nu-şi lasă strânsoarea decât dacă renunţăm la cine suntem cu adevărat, dacă ne dăm bătuţi. Puţină frică, puţină îndoială, multe întrebări, puţine răspunsuri, împotrivire slăbită şi credinţă zdruncinată.
Lui îi plac lanţurile. La mâini şi la picioare. Cât mai strâns, cât mai tari, cât mai reci. Ne-ar oferi cu drag oricâte, doar să le purtăm, să ne afişăm cu ele, ispitind şi pe alţii să le ia. Mai întâi, doar de încercare; mai apoi, încarceraţi. Da: cel rău ne tentează. Încearcă şi are râvnă. Multă…
Dar eu nu sunt condamnată să fiu legată în lanţuri şi să port o greutate sufletească peste tot. Şi nici tu!
Când totul şi orice îmi poate fi luat, furat sau distrus, Dumnezeu e Singurul care-mi mai rămâne.
Când toţi şi oricine se poate îndeparta, ascunde sau fugi de mine, Dumnezeu e Singurul care stă aproape.
Când oriunde apar schimbări, iar locuri şi oameni devin de nerecunoscut, Dumnezeu e Singurul neschimbat.
Acum am înţeles: atunci când eşti PE DEPLIN convins de un lucru, ABSOLUT NIMIC nu te poate dărâma!
Ce bucurie! Am rămas în picioare, cu capul sus…
O viață transformată 