Da. Pentru totdeauna.
Deja mi-e dor de ziua cea mare! Ziua în care am zis cu voce tare declaraţia de dragoste, mărturisirea credinței în Dumnezeu. Îngerii cântau de bucurie, iar oamenii la fel. Jumătate din ei veniseră pentru mine. Unii chiar din alte colțișoare ale țării… Familie, prieteni, persoane cărora le atinsesem inima la un moment dat… Fuseseră invitați să ia parte la bucuria mea. Lucrurile bune și emoțiile plăcute trebuie împărtășite!
Surprizele au adus un parfum aparte, emoționant, încurajându-mă: « Să nu privești ‘napoi, să mergi tot înainte… »
Obrajii îmi erau colorați de fericire, inima la fel. Doar zâmbetul îmi dăduse febră musculară pentru că nimeni și nimic nu l-a putut șterge. Da, o zi plină de zâmbet! Cea mai frumoasă și surprinzătoare zi din viața mea! Nu am cuvinte să explic mai clar sau s-o descriu mai bine!
Rochița albă strălucea la unison cu chipul meu. Lungă până-n pământ, acoperind săndăluțele, îmi amintea de cea a unei mirese. Una în culmea fericirii!
O viață transformată 