Aşezată pe o coală
De un alb imaculat
Stă o inimă. E goală,
Căci a plin nu a sunat.
O atingi şi nu se mişcă
Înapoi sau într-o doară;
Lângă ea, o toporişcă
Şi-un pahar de apă chioară.
De-o vopseşti cu roşu toată
Pare fericită, zău!
Dar nici asta n-o să poată
S-ascundă lăuntrul său.
Lipsa suna, clar, a gol.
Şi de nu-i nimic în ea
Glasul, oricât de domol,
Tot nu o va îmbuna.
Dar Maestrul ştie bine
Că inima e curăţită
Şi multă vreme va mai ţine
După ce-i, cu drag, zdrobită.
Firimituri şi bucăţele
Umplu coala cea pătată;
Se lipesc, cu drag, şi ele
Pentru-o inimă curată.
Mărunţire, frământare,
Câte-un pas decis de front
Grijuliu, spre finisare,
Fără a lăsa vreun bont.
______________________
Aşezată într-o palmă,
Luminată de uimire
Stă o inimă. E calmă,
Transformată prin iubire!
O viață transformată 