Bolul e de sticlă, dar nu se sparge. Când se rostogolește, simt cum dau cu capul de toți pereții săi. Stropii furtunii nu mă ating, dar vântul mă împinge. De fapt, bolul este împins. Mă aflu în el de ceva vreme. Nu știu nicicând în ce parte o va apuca, așa că încerc să rămân alertă și atentă, deși amețită și confuză.
Ai trecut și tu prin astfel de situații? Sau ești încă într-una? Te înțeleg. Nu știi încotro te îndrepți, nu vezi ce urmează, nu ai idee cât te vei mai da de-a rostogolul și nici dacă te vei opri cumva. Întrebările fără răspuns te-au obosit, iar răbdarea și așteptarea parcă nu se mai înțeleg…
Dar știi ce e interesant? E bine că te afli în ”bolul de sticlă”. Nu ești singur.
”Vântul suflă încotro vrea și-i auzi vuietul; dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul.” [Ioan.3:8]
O viață transformată 