A-nceput de ieri să pice
Suta de cuvinte grele…
Cât amar! Cât o să strice
Pânza gri a vieţii mele.
*
Un sul, două de hârtie,
Totul este aşternut,
Totul îmi rămâne mie,
Dar mai gol ca la-nceput.
*
Liniştea urlă mai tare…
Astup urechi, dar gânduri ţipă:
Şi-n singurătate oare
Ce e omul?… O risipă.
Inima este bolnavă,
Suspinul lung şi amorţit…
Peste rană, strop de-otravă
Apasă greu ca un cuţit…
*
Un alt cuvânt şi zeci şi sute
Umblă-n haosul trupesc,
Şi asemeni unor brute
Sufletul îl copleşesc…
*
De nu-i iubire, nu-i iertare;
Şi oamenii iar se distrug…
Când ultima speranţă moare
Unde, Tată, să mai fug?
*
Amintiri din depărtare
Nopţi în şir colindă somnul.
Şi pe margini de hotare
Eu mai strig, strig către Domnul.
*
Braţe pline de iubire
Simt cum pacea o aduc;
Dar lacrimile în neştire
Tot mai curg, mai curg, mai curg.
*
Iubirea Ta mă umple-ncet.
Pacea, în Tine-o regăsesc…
Dar tot ce pot e să-Ți repet:
Eu… pe Tine… Te iubesc!
O viață transformată 