Dulapul cu sertare pline de dosare și documente lăsase colțul camerei descoperit. În apropierea ferestrelor se aflau birouri scăldate în lumină și hârțogăraie, ecrane reflectând prezența câtorva persoane în încăpere.
Aveau un râs înfundat, pe alocuri zdrăngănitor. Cuvinte murdare și lipsite de noblețe sufletească erau aruncate precum niște pietre – dure și reci. Păreau adresate cuiva. Nu înțelegeam ce se întâmplă, dar cineva fusese pus la colț. M-am înghesuit printre oamenii cu chipuri nearmonioase și am zărit persoana. Eram eu.
Ghemuită și temătoare, încercam să mă feresc de atacurile lor confuze. Pe neașteptate, un bărbat își făcu loc printre indivizi și se apropie de mine. Liniștea se prăbuși peste întregul grup, iar pietrele verbale căzură de pe limba fiecăruia, la picioarele lor. O mână se întinse și o șoaptă subtilă încălzise inima mea:
”Eu sunt aici.”
O viață transformată 