„Aşa-i că-ţi place să te simţi în siguranţă? Presupun că tuturor le place asta!
O nouă zi, nu foarte departe de casă. Grădiniţa e sigur deschisă la ora asta. Tata deschide lanţul bicicletei şi o verifică. Îmi place că vrea să fie sigur de tot şi toate.
Când mă aşează pe scaunul bicicletei, înaintea lui, mă simt în siguranţă pentru că e în spatele meu ca sprijin. Aşa se întâmplă adesea.
Când mă ia de mână, mă simt în siguranţă pentru că are puterea de a mă ridica, dacă mă împiedic.
Când se încruntă la mine, mă simt în siguranţă pentru că ştiu că vrea să mă înveţe ce e bine.
Când tace în prezenţa mea, mă simt în siguranţă pentru că ştiu că mă ascultă.
Când îmi spune că mă iubeşte, mă simt în siguranţă pentru că nu mă judecă.
Când îmi şterge lacrimile, mă simt în siguranţă pentru că îi pasă.
Când îmi dă sfaturi, mă simt în siguranţă pentru că e prezentă grija lui pentru mine.
Când îmi taie mâncarea în bucățele, mă simt în siguranţă pentru că sunt copilul său.
Când mă înveleşte, în noapte, mă simt în siguranţă pentru că el mă veghează.
Când mă acoperă cu haina lui în timpul furtunii, mă simt în siguranţă pentru că mă protejează.
Când îmi oferă flori şi surprize plăcute, mă simt în siguranţă pentru că vrea să vadă fericire în mine.
Când mă ţine pe umeri, mă simt în siguranţă pentru că mă vrea la înălţime, şi nu să mă doboare.
Când mă poartă pe braţe, mă simt în siguranţă pentru că nimic nu mai contează… La orice pas, mereu aproape.”
E aşa de bine! În siguranţă, cu Tata…
(amintire din copilărie)
O viață transformată 