Ai ajuns vreodată la capătul puterilor? E teribil!
Mintea e atinsă de loviturile grijilor, inima îți taie respirația cu bătăile ei speriate, iar trupul resimte și el loviturile; pe dinafară și pe dinăuntru.
Nu mai reziști. Nu ți-a mai rămas putere să te ridici, așa că îngenunchezi.
Închizi ochii. Nu vrei să mai vezi înaintea lor lumea cu lucrurile ei. Sau poate te ustură și sunt roșii.
Nu mai îndrăznești să te răstești sau să ceri ceva.
Stai în liniștea absurdă a camerei.
Și printre zecile de gânduri urlătoare auzi parcă unul care prinde voce. E calmă, caldă și suverană.
”Nu ești la pământ. Nu ai ajuns la capăt, nu s-a terminat. Îți cunosc starea și te înțeleg. Îți văd lacrimile acoperite și aud strigătele tale reduse la tăcere. Nimic nu Îmi e ascuns.
Ai autoritate pentru că Mă cunoști și Mă urmezi. Ești copilul Meu, sunt Tatăl tău. Ridică fruntea, pentru că nu ești învins, și cere fricii să piară! Ai o voce înzestrată cu o mare forță pentru că ai Cuvântul Meu. Rostește ce te-am învățat și nu te teme, căci Eu sunt cu tine! Timpul Meu e cel potrivit, nu cel al omului. Ai incredere, amintindu-ți că Eu mă țin de promisiuni!”
Într-un târziu, te culci şi adormi în pace, căci numai El, Dumnezeu, îți dă linişte deplină în locuinţa ta.
Știu cum e.
O viață transformată 