Bărbatul suspină și încercă să-și ascundă o lacrimă. Furia și dezamăgirea ce i se strânseseră în pumni, câteva minute înainte, se evaporară brusc. Cuvintele femeii îi răsunau în minte: ”Chiar dacă ai fi pierdut tot ce spui tu, ți-a mai rămas totuși ceva ce nu poate fi luat de nimeni: credința.”
Se simți ca un copil și încercă să-și regleze vocea. Dar tăcu. De sub pălăria ce-i contura chipul îmbătrânit de griji, în spatele ochelarilor de citit, ochii îi trădau încă emoția. Femeia rămase pe scaun, neclintită la reacțiile atât de contrastante ale bărbatului. Ar fi întrebat așa de multe lucruri, dar tăcu și ea. Poate că răspunsurile se vor face cunoscute în cel mai neașteptat moment. Sau poate că nu au importanță.
Cu greu trecuseră ultimele cinci minute, în liniștea încăperii. Cei doi conversau parcă prin priviri, cuvintele nemaigăsindu-și loc printre gânduri și emoții. La fel fusese și salutul lor: într-o privire.
Credința.
Când trupul te amăgește, nopțile se tulbură sau cei odată apropiați nu mai există, credința rămâne. Când amintirile sumbre te domină, acțiunile celorlalți te rănesc sau te simți singur-singur, credința e cea care îți rămâne. Păstreaz-o. Ține-o strâns în tine și nu îi da drumul.
Dumnezeu nu îți dă drumul…
“Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra cu tine învăţăturile mele, dacă vei lua aminte la înţelepciune şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere; dacă vei cere înţelepciune şi dacă te vei ruga pentru pricepere, dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară, atunci vei înţelege frica de Domnul şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu. Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere.” (Proverbe 2:1-6)
O viață transformată 