Știu că și tu ai avut o astfel de zi. Știu că și pe tine te-a durut capul de nu-ți puteai ține ochii deschiși sau o durere crâncenă ți-a tăiat pur și simplu respirația. Sunt sigură că cel puțin o dată ți-ai julit piciorul sau sângele a început să curgă atunci când te-ai tăiat adânc – cu sau fără intenție. Și sunt foarte sigură că ai avut o durere psihică sau fizică în toți anii aceștia. Poate ai plâns sau te-ai abținut; poate te-ai ascuns sau ai răbufnit în prezența cuiva.
Te înțeleg.
Dar azi m-am oprit un minut lângă râul din apropierea casei și m-am gândit la oamenii întâlniți săptămânile trecute, la cei aflați în durere, în diferite stadii și sub diverse forme. Cu amărăciune, am constatat că mulți își doreau moartea și căutau modalități de a o atinge. Iar durerii i se alăturau anxietatea și sentimentele de nulitate și de singurătate.
Întristată, începusem să pedalez spre casă, când un nou gând m-a întrerupt: ”Dar oamenii aceia nu știu cum e Dumnezeu. Nu știu cine este El cu adevărat. Nu cunosc prezența Lui, promisiunile Lui sau dragostea Lui. Sunt așa departe de El. Chiar și credinciosul ce stă pe cruce, suferind, lasă totul în mâinile Celui de Sus. Chiar și el își așteaptă sfârșitul, dar fără chinul celui cu inima pustiită și separată. Și își dorește să fie amintit…”
Știu că și tu ai așa o zi. Sau zile. Te întrebi care e rostul și când se va termina. Și nu găsești răspuns.
Nici eu nu am un răspuns. De fapt, tot ce știu e că Isus și-a încredințat viața și duhul în mâinile Tatălui, Dumnezeu cel Atotputernic…
O viață transformată 