“Eu sunt prea mic pentru toate îndurările și pentru toată credincioșia pe care ai arătat-o față de robul Tău, căci demult am trecut Iordanul acesta numai cu toiagul meu, și iată că acum am devenit două tabere,” mărturisește Iacov în rugăciunea lui, când l-a apucat groaza (citește tot contextul în Geneza 32).
Îmi amintesc acele zile de anul trecut.
Întâi mi-a venit să râd.
Apoi m-am speriat.
M-am rugat.
M-am supărat.
Am plâns.
M-am întristat.
Nu am crezut că după atâția ani Dumnezeu îmi va îndrepta pașii spre țara pe care o lăsasem în urmă. Îmi era frică de ceea ce putea să se întâmple cu viitorul meu, cu achizițiile mele de orice fel, cu visele mele, cu dorințele mele…
Frica… Frica nu e bună când se instalează rapid după ceva extraordinar (Dumnezeu m-a binecuvântat cu soțul meu și ne-a dat toate cele necesare chiar și-n timpul vremurilor grele și bolnăvicioase!). Frica nu e bună când are la bază minciuna.
Dar tot ea, frica, m-a împins spre rugăciune și ascultare de Dumnezeu. M-a dus spre o evaluare a vieții mele în toate dimensiunile ei. Iar mintea și inima îmi sunt reînnoite prin harul Lui…
Oh, draga mea! Resimți și tu frică pentru sezonul în care ești? Te temi că nu faci voia lui Dumnezeu? Sau te sperie însuși planul Lui pentru viața ta?
DUMNEZEU ESTE CU TINE.
Te încurajez: vorbește-I și împărtășește-I ceea ce simți!
O viață transformată 