
“Tot ce are suflare să-L laude pe Domnul! Lăudați-L pe Domnul!”
Ieri am primit din partea unor prieteni de familie locurile lor la un concert simfonic. Un cadou care ne încântă oricând, pe amândoi! A venit spontan, dar a fost o relaxare să fim prezenți la acel repertoriu (Arvo Part, Max Richter, George Enescu…).
Nu știu cum ești tu, dragă femeie, dar pentru mine muzica are o influență deosebită, de aceea consider important să aleg atent ceea ce ascult. Muzica poate induce, influența sau susține emoții. Îndrăznesc să spun chiar că o “absorbim” cu simțurile noastre.
Îmi amintesc de vremea când eram la liceu și îmi plăcea să ascult rock și gothic. Starea mea emoțională, psihică și spirituală era altfel decât atunci când am descoperit cântece ce-L prezentau și glorificau pe Dumnezeu, în timpul facultății. Doar muzica simfonică și instrumentală mă lăsa să pun eu propriile-mi cuvinte și imagini pe sunete.
E așa fain cum Scriptura este plină de exemple în care muzica este folosită pentru a lăuda pe Dumnezeu și pentru a aduce pace și bucurie credincioșilor, iar Psalmii ne-au oferit de-a lungul timpului versuri pentru sute de cântece care îl onorează pe Cristos.
Știi… Tandrețea, frica și furia sunt comunicate prin diverse semnale acustice. Dar ai observat că fericirea și tristețea sunt mult mai des provocate de muzică decât oricare altă emoție? Pentru mine e un semnal că așa cum e de mare importanță să alegem înțelept oamenii cu care ne petrecem timpul, la fel trebuie să alegem și muzica ce pătrunde prin urechile noastre. Din moment ce putem asculta muzică și să fim atât de prinse de ea încât să nu observăm nimic altceva, sau să simțim că suntem “transpuse” în altă stare, cu siguranță trebuie să fim atente la ceea ce permitem să ne influențeze atât de mult!
Oh, cu durere, cu bucurie, cu pasiune, cu dans – așa să Îi cântăm lui Dumnezeu!
Cu pace, cu curaj, cu voie bună, cu smerenie – așa să ne încarce muzica creată de El!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.