
Pe perioada anilor petrecuți și trăiți în Belgia, am învățat că rugăciunea transcende distanța. Deși aveam prietene cu care mă întâlneam regulat și aveam cu cine povesti una-alta în cadrul bisericii, am rămas conectată și cu femei creștine aflate în România și în alte țări.
Flamandă sau spaniolă, română sau engleză – nu conta și nu contează. Motivele de mulțumire și cererile către Dumnezeu nu se opresc atunci când vorbim altă limbă, ne merge mai bine, schimbăm orașul sau mergem la altă biserică.
Și ce bine mi-a prins legătura aceasta, prin rugăciune, cu doamnele de peste hotare! Am văzut efectul ei, atât în viața mea cât și-n viețile lor. Nu doar răspunsuri la rugăciuni privind nevoile fizice, financiare, profesionale sau relaționale, dar și transformări ale inimilor noastre. Oh, da, multe se întâmplă când ne rugăm!
Dummnezeu știe cine suntem și unde suntem. El nu este limitat nici de timp, nici de spațiu așa cum suntem noi. În bunătatea Lui, El poate să dea acest sentiment al unității nu doar atunci când stăm în aceeași încăpere, aproape unele de altele, ci și atunci când ne despart țări sau fusuri orare.
Chiar este ceva extraordinar să ai partenere de rugăciune!
P.S. Ai pe cineva care să se roage pentru tine și pentru care să te rogi?
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.