
Recent, am reușit să revăd doi oameni foarte dragi mie (și importanți), în persoană, după un an jumate.
Surprize, îmbrățișări, tabieturi neschimbate, povești până târziu, atmosferă familială, atenție nedivizată, amintiri scoase din rucsacuri și zile petrecute împreună pentru a crea noi amintiri – un altfel de acasă. Zic asta pentru că acest cuplu extraordinar a avut un impact mare asupra primilor mei ani de adult.
Șapte ani de zile am locuit împreună, am plâns și râs împreună, am învățat unul de la altul, am împărtășit nedumeriri și soluții, am celebrat victorii, am descoperit lucruri și am investit într-o prietenie deosebită.
Dragă femeie, îți doresc să ai în viața ta astfel de oameni – loiali, grijulii, generoși, atenți, sinceri și cinstiți cu tine. E o binecuvântare să îi ai și să fii unul, la rândul tău!
La urma urmei, fie că vorbim de lucruri materiale sau de relații interumane, “ceea ce este autentic este cu mult mai valoros decât ceea ce este contrafăcut”.
Mi s-a dovedit asta din nou.