E luni. Îmi place, atunci când sunt acasă, să mă bucur puțin de liniște și de razele subtile ale soarelui. Sau de picăturile răzlețe de ploaie lipite de geam.
Poate oftezi și tu la gândul că unele lucruri trebuie să le faci din nou: să ștergi praful după două-trei zile de agitație sau musafiri, să te ridici din pat înaintea soarelui pe cer, să-ți completezi lista de cumpărături pentru zilele următoare, să-ți programezi vizite la ceva specialiști, să gândești o altă strategie pentru a pune bani deoparte, să vezi cum îți vei termina treaba la timp, să te pregătești pentru vreun examen, să te lupți cu singurătatea sau gândurile rele, sau să cauți soluții să le faci pe “toate”.
Le am și eu pe ale mele, mai mici sau prea repetitive, unele mai epuizante sau mai nefavorabile decât altele. Dar când ajung la capătul puterilor (știi și tu cum este), îmi vine în minte un gând ce mă face să surâd și să mă calmez: „de fiecare dată când tu nu poți, Dumnezeu poate!”
Oh, da! El poate. El poate fixa lucruri, rezolva probleme, oferi pacea râvnită, răspunde nedumeririlor tale, schimba inimi, face minuni, distruge și reclădi.
Indiferent de situație, oricât de nouă sau de monotonă.
După cum se ruga și Ieremia: „Ah, Doamne Dumnezeule! Iată, tu ai făcut cerurile și pământul cu puterea ta cea mare și cu brațul tău cel întins: NIMIC nu este prea greu pentru tine!”
O viață transformată 