
Dumnezeu e genial! M-a surprins din nou cu umorul Său și cu atenția și creativitatea Sa!
Îmi plac trandafirii multicolori ce cresc lângă biserică. De data asta, când m-am apropiat de unul, am zărit un glob de puf, precum cel de păpădie, dar de 10 de ori mai mare. Drăguț, nu-i așa? Fiecare sămânță este prinsă de o tulpină care are în vârf câte-un smoc de puf. Bineînțeles că l-am pozat, l-am atins, l-am admirat și l-am investigat!
Din cartea de botanică am aflat că ar fi, de fapt, scorțonera. Barba caprei, pe românește. Sau Schorseneren — sub acest nume am cunoscut eu leguma (rădăcina) care avea să devină una din preferatele mele în mâncărurile flamande.
Admir creația lui Dumnezeu și mă minunez de munții stâncoși, vârfurile înzăpezite, pădurile verzi, apusurile colorate, mările albastre și liniștite, cerul senin sau cu nori învolburați, pășunile de primăvară — priveliști de sus și de jos. Da, Dumnezeu își arată măreția în creația mâinilor Sale! E fermecătoare, e frumoasă, e de necomparat.
Și descopăr contemplarea ca și act de închinare — un moment în care îmi iau timp pentru a vedea altfel lucrurile și a observa viața, oamenii, creația și Scriptura, mulțumind lui Dumnezeu pentru tot și toate.
Savurez natura și tot ce pot învăța de la ea despre viață și credință. Și ce libertate se resimte departe de creațiile superficiale și efemere ale omului!
Draga mea, încetinește și tu din treburile tale ca să conștientizezi, să admiri și să prețuiești resursele și creația lui Dumnezeu, și să Îi mulțumești.
Lasă-te fascinată de bunătatea Lui!
