Dacă stau bine să mă gândesc, mi-a plăcut să scriu încă de când am învățat să scriu. Îmi plăcea să compun, să-mi las imaginația să zburde și să creeze, și să visez cu ochii deschiși. Caietele cu povești de prin clasa a treia sunt dovezi clare!
Știi ce e interesant? Că poți vedea evoluția, maturizarea și transformarea unui om citindu-i scrierile de-a lungul timpului! Nu contează cât de mult sau cât de des a notat, ci ceea ce a notat.
Pe mine m-a ajutat scrisul. M-a ajutat să mă concentrez, să mă descarc, să (mă) descopăr, să învăț, să înaintez, să procesez experiențe, să reflectez, să mărturisesc ce nu aș îndrăzni prin rostire, să mă destăinui lui Dumnezeu.
Da, scrisul e terapeutic. Este benefic pentru minte și suflet. Te ajută să fii mai atent la viața ta, de dinăuntru și de dinafară. Și când privești în urmă, deslușești luptele, dificultățile, emoțiile, ideile, durerile, bucuriile, păcatele, limitările, dorințele, speranțele, fricile, supărările și rugăciunile inimii tale.
De fapt, găsești firul roșu al poveștii vieții tale și îți vezi călătoria sufletească.
Dragă femeie, nu știu cum arată astfel de momente la tine, dar sper să găsești modalități prin care să reflectezi asupra experiențelor tale în prezența Duhului Sfânt pentru a învăța din ele.
La urma urmei, ideea nu e să acumulăm experiențe. Căci dacă îți trăiești viața la maxim, când și cum mai reflectezi asupra ei?
O viață transformată 