Odihnă pentru trup și suflet

Odihnă… Un lucru scump în vremuri tumultoase! Mai ales când dependența de muncă, galopul zilnic și colecționarea de experiențe sunt apreciate și aplaudate de societate.

Odihnă… Te-ai gândit vreodată cine are nevoie de ea: trupul tău sau sufletul tău?

Eu zic că e bine că obosim. Ne arată că suntem finiți, limitați și trecători. E un semnal pe care trebuie să-l luăm în considerare pentru a nu claca. Fizic sau psihic. Unii sunt mai rezistenți, alții mai cumpătați. Unii recunosc semnalele și încetinesc de tot, alții sunt în plină viteză și rămân cu rezervorul gol. E omenesc. Suntem oameni. Dar indiferent de categoria din care faci parte, să știi că Dumnezeu ia aminte la copiii Lui. El te vede. Îți vede zbaterea, truda, extenuarea. Atât din trup cât și din suflet.

Nu știu să-ți explic, pentru că nu se găsesc termeni omenești și nici psihologia nu o poate lămuri, dar doar la Dumnezeu găsim odihna adevărată. Și nici nu arată, nici nu se simte așa cum își imaginează omul care nu-L cunoaște!

Învăț și eu din mers. Anul sabatic m-a trecut prin multe, dar mi-a și permis să jelesc și să vindec multe. Cu toate astea, aleg să mă încred în El pentru că “cei ce-și pun speranța în Domnul își vor înnoi puterea, vor zbura ca vulturii, vor alerga și nu vor rămâne fără putere, vor umbla și nu vor obosi” (Isaia 40:31) și “Carnea și inima mi se pot distruge, dar Dumnezeu este stânca inimii mele și partea mea de moștenire pe vecie” (Psalmii 73:26).

Tu pe unde ești?

Ce fel de odihnă ți-ar împrospăta corpul: mișcare, un pui de somn, mersul la culcare mai devreme? Ce fel de odihnă ți-ar împrospăta sufletul: retragere, somn, muzică, lectură, rugăciune? Eu aleg câte puțin din fiecare. Și-mi prinde bine când pot fi consecventă.

Te provoc să fii pe fază, în următoarele zile, și să cauți intenționat timp de odihnă — jumătate de oră, trei ore, o zi întreagă — pentru trup și suflet. În Cristos.


Lasă un răspuns...