Sunt mulțumitoare lui Dumnezeu că mi-a dat nepoțele. Mă gândesc adesea la ele și mă rog pentru sănătatea și viața lor. Dacă se nimerește să fiu prin preajmă când vreuna se simte rău sau e bolnăvioară, le văd și le aud dorința arzătoare de a fi cu mama lor. Cu siguranță, și eu am fost așa în copilărie! Tu nu?
Fie că te durea stomacul sau un dinte, fie că tusea îți strica somnul sau nasul înfundat te obosea zile la rând, fie că ai căzut și ți-a sângerat rana din genunchi sau ți-ai rupt mâna, întreaga ta ființă o dorea pe mama… Îmbrățișarea ei, sărutul ei, vocea ei blândă, mângâierea ei, îngrijirea ei atentă, prezența ei.
Îmi e drag de copii și mi-e drag de mămici. Revenind în România și descoperind tot mai multe familii în care unul sau ambii părinți sunt plecați în străinătate pentru “a asigura un viitor mai bun” pruncului lor, mă doare pentru acești micuți.
Cu siguranță au și ei aceeași nevoie pe care o resimt și nepoțelele mele, și am resimțit-o și eu, copil fiind: prezența mamei. Prezența femeii grijulii, atente, iubitoare, căreia-i pasă.
Desigur, și tații își iubesc copiii, dar o fac într-un mod diferit față de mame. Dumnezeu nu a pus în ei aceeași ungere maternă pe care a pus-o în femei. De aceea, mamele le oferă ceea ce nimeni altcineva nu le poate da. Nici bunica, nici mătușa, nici educatoarea, nici tatăl.
Dragă femeie, sacrificiul de a rămâne acasă cu micuții tăi, crescându-i în frica de Domnul, este de neprețuit. Domnul vede sacrificiile pe care le faci și El este mulțumit. Copiii au pur și simplu nevoie de o mamă, fie ea biologică sau adoptivă.
În cultura pervertită de astăzi, au nevoie de mame care să-i vegheze și să-i iubească mai mult decât oricând.
Fii acolo pentru ei.
O viață transformată 