Puterea cuvintelor

Cred că și tu ai citit diverse articole și cărți și cercetări legate de influența și puterea cuvintelor.

Știu că nu scriu nimic nou acuma, dar Biblia ne amintește, pur și simplu, despre asta. Semn că trebuie să luăm aminte, pentru că adesea ne iasă cuvinte acre sau pline de amărăciune pe gură, la adresa altei persoane sau chiar la adresa noastră, deci nicidecum proaspete, plăcute sau gingașe.

Poate datorită experienței în domeniul medical și psihologic, acest verset mi-a captat atenția: “Cuvintele prietenoase sunt ca un fagure de miere: dulci pentru suflet și sănătoase pentru oase.

Chiar este o legătură extraordinară între cuvântare — suflet — trup! Dumnezeu știa asta când ne-a creat și când ne-a lăsat învățăturile din Cuvântul Său. Faptul că știința și savanții evaluează, demonstrează și studiază acest lucru nu spune nimic nou, ci mai degrabă întărește ceea ce era deja adevărat.

Astfel, dragă femeie, indiferent de rolul pe care-l ai în casa ta sau înafara ei, amintește-ți de acest verset. Meditează la fiecare cuvințel scris și la semnificația lui. (Și chiar de vei spune că nu-ți place mierea, realitatea e aceeași — e dulce, bună și cu proprietăți vindecătoare.)

Ești fiică, soție sau chiar mamă adoptivă?
Ești educatoare, bucătăreasă, asistentă medicală sau chiar project manager?
Lucrezi la poștă, la facultate, la bancă sau într-un supermarket?

Nu contează poziția ta, ci ceea ce rostești.

Nu contează dacă ai puține cuvinte sau o avalanșă de ele, ci tonul vocii și atitudinea față de cealaltă persoană.

Fie că e vorba de soțul tău, de un copil, de un străin, de un cerșetor sau un bolnav. Fie că e vorba de un om fără judecată sănătoasă, răutăcios sau lipsit de educație.

Hai să ne încurajăm una pe alta înspre bine și înspre a face bine, și să vorbim cu căldură și dragoste!

Îți dai seama ce putere au cuvintele noastre dacă până și corpul celui care vorbește sau aude reacționează?


Lasă un răspuns...