Cu ocazia acestui Crăciun, soțul meu a propus să fim alături de niște prieteni prețioși pentru mine, care au pierdut oameni dragi tocmai în preajma sărbătorilor, anul trecut. Deși ideea a fost spontană și călătoria lungă și obositoare, a fost bine să fim împreună. Am depănat amintiri, am râs și am oftat împreună.
În timpul unei plimbări ploioase, cu iz de turtă dulce, îmi reveneau în minte povestirile și momentele dificile prin care fiecare dintre noi (bănuiesc că și tu) am trecut: pierderi, abandon, boală, suferințe, singurătate, judecată, trădare, renunțare, părăsire sau izolare îndelungată. Dar am strâns din ochi în semn de alungare a gândurilor rele și am meditat la dragostea, prezența și grija lui Dumnezeu față de noi.
Un cunoscut teolog și profesor în Psihologie menționa într-una din cercetările lui că este important ca terapeuții ”să nu încerce în mod naiv sau prematur să reducă toate simptomele dureroase ale omului, ci mai degrabă să înțeleagă mai întâi semnificația lor”. Pentru că ”uneori, nu există o soluție, o terapie sau o vindecare ușoară, ci trebuie să avem încredere în Dumnezeu și în harul Său de a-i ajuta pe oameni să crească prin astfel de experiențe spirituale profunde și dureroase. Cea mai bună terapie rămâne atunci înțelegerea, sprijinul și multă rugăciune.”
Asta am încercat și noi să facem (în calitate de buni prieteni): să fim prezenți, să fim umărul pe care se poate plânge, să-L arătăm pe Cristos și să ne rugăm lui Dumnezeu. Toate astea, alături de căldura și autenticitatea unei prietenii, pot însemna mai mult decât o ședință de terapie!
Sunt sigură că vor fi roade bune, mai devreme sau mai târziu!
Dragă femeie, îți doresc să fii umplută cu înțelepciune și discernământ spiritual în astfel de vremuri, și nu numai!
Apropo, tu ce ai făcut deosebit de acest Crăciun?
O viață transformată 