Soțul meu este un vizionar și un visător în toată regula. Îi plac provocările și nu se dă înapoi dinaintea lor; dovadă că m-a ales ca soție!
Pentru mine este o bucurie să știu că soțul meu își dorește participarea mea la fiecare proiect la care lucrează și că așteaptă feedbackul meu.
Dar să știi că nu a fost tot timpul așa pentru că s-a întâmplat și să am o atitudine foarte critică, cu o judecată pătrunzătoare și deloc încurajatoare. Treceam visul, decizia sau perspectiva lui prin filtrul meu personal și expuneam tot ce mi se părea mie neplăcut, absurd, caraghios, incorect sau nepotrivit.
“Bine, bine,” vei zice, “dar nu e nimic greșit în a-i spune!” Ai dreptate, nu e greșit în a-ți spune părerea când îți e cerută, dar contează CUM o spui. Atitudinea, tonul și momentul pot însemna mult și pot influența nu doar conversația, ci și relația.
Ce-am încercat și a dat roade?
Să-l ascult până la capăt.
Să răspund liniștită și cu blândețe, nu cu încăpățânare și rebeliune.
Să rezist ispitei de a reacționa brusc, negândit.
Să vorbesc delicat, nu tare și zgomotos.
Să fiu cumpătată în vorbire și-n reacție.
Să nu stârnesc ceartă.
Să nu insult.
Să-l respect.
Să mă rog pentru el, pentru mine, pentru decizii și conversații.
Nu reușesc să le aplic mereu pe toate, dar sunt într-o continuă învățare. Iar Biblia e o încurajare în direcția asta! “Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia,” citisem zilele trecute din Coloseni.
Deci să ne susținem soții și să facem echipă!
Căci “este mai bine doi decât unul singur, pentru că lucrând astfel în echipă, vor obține o recompensă mai bună pentru munca lor. Dacă unul dintre ei va cădea, celălalt îl va ajuta să se ridice…”
Doamne-ajută!
O viață transformată 