
Îți spusesem recent că voi face echipă cu soțul meu pentru un vis de-al nostru: să oferim un curs de educație financiară biblică.
Totul a început în timpul pandemiei.
Într-o zi, în timp ce mulțumeam lui Dumnezeu că suntem binecuvântați să avem în comun principii financiare și abilități de administrare a banilor, ne-am întrebat cum ar fi să ajutăm și pe alții în direcția asta. Mai specific, mai intenționat.
Așa că am creat un material de bază, în engleză, accesibil comunității din care făceam parte în Belgia, și am format grupuri ca să-l parcurgem împreună cu ei. Atât familii cu datorii, cât și tineri adulți cu dorințe multe au învățat cum să-și gestioneze resursele materiale și financiare conform Scripturii. Fiind două subiecte de mare interes pentru soțul meu — Dumnezeu și banii—, el și-a făcut timp și pentru consultanță unu la unu cu cei interesați.
Oricum, mare ne-a fost bucuria de fiecare dată când cursanții își făceau temele pentru acasă sau puneau în practică învățăturile și recomandările cu succes! Nu-ți pot explica emoțiile resimțite și de noi și de ei, fie că erau într-un proces de soluționare sau de transformare personală, fie că ajungeau să trăiască libertatea financiară.
Însă vreau să-ți zic și ție, dragă femeie, că libertatea de care vorbim nu o găsești în lume sau în cărți de filosofie și economie. Pur și simplu, nu există libertate financiară fără Dumnezeu. Și tocmai asta a făcut și face diferența!
Prin urmare, reluăm visul nostru și întregul curs este pregătit, tradus și adaptat pentru publicul român.
Și fii sigură că articolele mele vor conține și povești și ponturi cu tematica asta!
Să fie cu folos!