Recent m-am reîntâlnit cu o prietenă veche, după nouă ani de comunicare prin telefon. Fiecare am trecut prin sezoane și sezoane, așa că tare ne-am mai bucurat să ne vedem “în carne și oase” și să stăm la povești! Nimic nu se compară cu întâlnirea față-n față, când o îmbrățișare face bine, un zâmbet încălzește și o casă te primește.
La un moment dat, am rămas la masă cu un băiat viteaz, de șapte ani, care-mi povestea energic cum o mașină “a luat foc și a fost în flăcări în fața noastră”.
Am privit spre surioara lui vioaie, de cinci ani, și am întrebat-o:
— Ți-a fost frică?
Sorbind cu poftă din ceai, ridică din sprâncene, se oprește și-mi spune:
— Mie? Neh… De ce să-mi fie frică, dacă mama era cu mine?
Ei bine, eu ce era să mai zic? Am rămas fără cuvinte și instant m-am gândit la credința mea.
De câte ori îmi fac timp să meditez puțin la final de zi, văd prezența lui Dumnezeu în viețile noastre. E bun cu noi, se îndură de noi și ne dă har. Se întâmplă să am temeri, să mă las acaparată de frământări sau să fiu cuprinsă de neliniște. Dar ce pace se coboară când ne încredem în El și urmăm voia Lui!
Și-mi doresc să pot spune și eu, asemeni prințesei de azi: “de ce să-mi fie frică, dacă Dumnezeu este cu mine?”
P. S. Dragă femeie, te încurajez și cu următoarele versete din Psalmul 56:
“Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine. Eu mă voi lăuda cu Dumnezeu, cu Cuvântul Lui. Mă încred în Dumnezeu și nu mă tem de nimic. Ce pot să-mi facă niște oameni?”
O viață transformată 