O viață transformată

Mi-a plăcut și îmi place să dansez. Inițial, de una singură; de când m-am căsătorit, prefer cu soțul meu. Cu greu stau locului când aud muzică!

Cum anturajele noastre sunt formate din familii, nu am putut să nu observ următorul lucru: căsnicia este ca un dans în doi.

Să-ți explic asemănările remarcate:

* Pentru un dans armonios, cei doi trebuie să învețe pașii, să se unească și să urmeze instrucțiunile Celui care a creat dansul.

* Ca în orice lucru nou, se vor face greșeli — și e în regulă! De fapt, acesta este modul în care învățăm. Căsnicia, la fel ca dansul, se „învață”, iar ceea ce unii consideră a fi „talent” sunt factori care pot „ajuta” persoana să învețe mai repede. Dumnezeu știe cel mai bine ce a pus în fiecare dintre noi și ce a permis să conștientizăm!

* Pentru a obține performanță, cei doi trebui să învețe mai întâi să se observe ca să știe cum și unde să intervină.

* Bărbatul conduce, iar femeia îl urmează și învață să-l “simtă”. Dacă unul face un pas nepotrivit sau greșit, celălalt îl “acoperă”, cu drag.

* Bărbatul e conștient de modul în care femeia răspunde mișcărilor sale. E pregătit pentru o schemă complet diferită de cea pe care a planificat-o anterior, dacă apare o problemă. Este atent la muzică, pași, context, executare, astfel încât să-și poată conduce doamna în mod corespunzător, suplu și fără efort.

* Femeia reprezintă ritmul și culoarea. După un timp, cunoaște și recunoaște tipul de pași și execută tot mai bine, la unison. E conștientă de detalii și sincronizare. Este atentă la spațiu și la mișcările liderului atunci când el merge înapoi, astfel încât să poată semnala, subtil, eventualele obstacole.

* Nu există ”control”. ”A conduce dansul” nu înseamnă a controla pe celălalt și ”a urma în dans” nu înseamnă a renunța la controlul asupra propriei persoane. Amândoi dețin întotdeauna controlul deplin asupra propriilor mișcări și se bucură de libertate deplină de decizie în timpul dansului. Soțul și soția, de cealaltă parte, își pot dirija propriile comportamente, atitudini și emoții, luând decizii cu sensibilitate, responsabilitate și afecțiune față de partener.

* Este nevoie de răbdare și creativitate. Învățarea fundamentelor necesită timp și practică. În dans, trebuie să dedici timp în fiecare săptămână pentru a exersa abilitățile învățate. La fel și în căsnicie: iertarea, respectul, iubirea, rugăciunea împreună, dăruirea și primirea, unitatea, trebuie exersate. Consecvența este cheia îmbunătățirii.

* Odihna și recuperarea sunt la fel de importante ca practica. Când muzica se oprește sau se domolește, cei doi își trag sufletul. De asemenea, soțul și soția caută contextul/momentul cel mai potrivit pentru a se odihni sau pentru a discuta chestiuni enervante sau îngrijorătoare.

* În dans, locul înspre care cei doi privesc și modul în care se conectează vizual unul cu celălalt și cu publicul sunt importante. În viața conjugală, soțul și soția au făcut un legământ cu ochii lor să nu poftească pe altcineva, să se privească unul pe celălalt și să se uite la Cristos, luând aminte la ”Cel ce a suferit pentru ca nu cumva să vă pierdeți inima și să cădeți de oboseală în sufletele voastre”.

* Nu te poți plictisi: când muzica (contextul) se schimbă, cei doi se adaptează și cer îndrumare Celui care a creat omul și căsnicia, Celui care este Dragoste.

* În dans, se cere feedback de la partener și de la instructor. În căsnicie, de la soț/soție, de la sfătuitori înțelepți și de la Dumnezeu.

Ce să mai zic?

Dansul în doi este o experiență care provoacă bucurie și distracție. Iar căsătoria poate fi și ea plăcută și eliberatoare, sub călăuzirea lui Dumnezeu.

Hei, cum ar fi ca fiecare soț și soție să urmeze un curs de dans și să danseze împreună?