Momeli din online și cum să nu te degradezi

Momeli din online și cum să nu te degradezi

Se tot aude „eh, hai că ne-am săturat de scandaluri, revolte și haos”, mai ales în mediul online, dar culmea e că exact acestea primesc clicuri, vizualizări și urmăritori. De parcă asta ar fi hrana principală și de bază a omului!

Oamenii care odată își construiau renumele și carierele pe aprecierea celorlalți, acum fac asta spunând lucruri controversate, săvârșind lucruri extreme sau pur și simplu fiind bârfiți. Pentru că obținerea respectului necesită o bună perioadă de timp, nu-i așa?

Pentru mulți, nu mai este vorba despre a fi autentic, așa cum ei înșiși declară sau susțin cu argumente filosofice, ci despre a primi o reacție instantă. Nu mai este vorba doar despre conținut, ci despre personajul interpretat.

Și nu mă pot abține să nu simt că, în prezent, aproape tot ce văd și aud este fals! (Desigur, asta nu înseamnă că este vorba, întotdeauna, de oameni răi care spun și fac lucruri rele.)

Cu siguranță recunoști și tu că, în timpul școlii, au existat copii care aveau atât de mult nevoie de atenție încât căutau să obțină chiar și atenția negativă, pentru că era mai bine decât să se simtă ignorați. Nimic nou sub soare: în ziua de azi, acest lucru e mult mai extins și, cumva, a ajuns să se manifeste teribil și la adulți.

A fi detestat și huiduit a devenit o afacere. A șoca și batjocori înseamnă a primi reacții. A arăta părți intime ale corpului și a fi lipsit(ă) de modestie presupune încasări de bani. Momeli care prind omul și-l duc la o degradare morală, la pierzanie… Ce strategii urâcioase!

Din perspectivă psihologică, creierul nostru e cablat să acorde mai multă atenție amenințărilor și conflictelor decât lucrurilor respectabile și pozitive. În era digitală, asta s-a transformat într-o armă. Și creatorii de orice, influencerii, muzicienii, celebritățile știu foarte bine acest lucru! Ei fac aproape orice pentru a rămâne relevanți.

Iar reacțiile de respingere nu fac decât să alimenteze focul. O privire plină de ură rămâne tot o privire, iar un comentariu depravat rămâne tot un comentariu. Deci, în cadrul acestui sistem, ura poate fi monetizată.

Din perspectivă biblică, nu este nicio deosebire, căci toți am păcătuit și suntem lipsiți de slava lui Dumnezeu, însă suntem socotiți neprihăniți fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus. Căci neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credința în Isus Cristos, este pentru toți și peste toți cei ce cred în El (vezi Romani 3:21–24).

Scumpă cititoare, înainte ca adevărul să devină relativ și secundar în fața mulțimilor de videoclipuri „virale”, hai să ne amintim totuși ce scrie în Scriptură: „Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr” (Ioan 1:14). Ceea ce a spus Isus ucenicilor Lui rămâne valabil și pentru noi: „Eu sunt CaleaAdevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.

Hai să căutăm oameni adevărați care fac voia lui Dumnezeu și, chiar și noi, să fim modele bune pentru cei cu care interacționăm, demonstrând că poți fi profund, creativ și relevant fără vulgaritate.

Dacă vrei să fii prezentă și în mediul online, mai degrabă încurajează cu un conținut sănătos, drept, vrednic de cinste, curat și biblic (nu mă refer la lecții de teologie neavizate!).

Fugi de poftele tinereții și urmărește neprihănirea, credința, dragostea, pacea, împreună cu cei ce-L cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată.

Cheltuiește-ți timpul tău prețios cu înțelepciune căci nu-ți va fi dat înapoi, iar Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, împreună cu orice lucru ascuns, fie bun, fie rău.

Evită pălăvrăgelile lumești și contradicțiile așa-zisei „cunoașteri”.

Pune legile lui Dumnezeu în inima ta și lasă-le scrise în mintea ta.

La final de drum, să știi că toate like-urile, vizualizările, urmăritorii și reacțiile sunt trecătoare și doar Cristos scapă suflete.


Lasă un răspuns...