Îmi plac excursiile prin munți și timpul petrecut în acele locuri. Au darul de a așeza altfel lucrurile în minte și suflet. Când sunt acolo, departe de agitația orașului, fără semnal sau internet, parcă și respirația devine mai liniștită și pasul mai domol. Știe Dumnezeu de ce a creat așa ceva!
Deși este mai puțin stres mental și social, există mai mult efort fizic și dependență de ceea ce oferă Creatorul prin creația Sa și prin harul Său.
Oamenii care trăiesc în zone puțin mai izolate, în mijlocul naturii, par să ducă un alt tip de viață. Grijile lor sunt mai concrete, dintr-un registru mai deosebit: vremea, recolta, animalele, drumul până la cel mai apropiat sat… Nu se preocupă atât de mult de deadline-uri, trafic, rețele sociale sau presiunea unui stil de viață de la oraș, oricât de mic ar fi el.
N-au agende pline și mesaje gârlă, dar au răbdare. N-au liste cu liste, dar știu exact ce e de făcut. Iar când te primesc în casele lor, o fac cu o generozitate firească, nu cu politețuri învățate din cursuri sau cărți.
Întrebările existențiale, precum cele din cărțile de psihologie, leadership sau dezvoltare personală, nu par să le dea târcoale în felul abstract în care ne chinuie pe noi, orășenii.
Asta nu înseamnă că ei nu gândesc profund! Dar gândirea lor nu se complace atât de mult în cercuri vicioase, ci e mai ancorată în prezent, în ciclicitatea naturii, în rostul lucrurilor simple: să muncești, să ai ce pune pe masă, să te bucuri de rod, de oaspeți, de liniște. Nu au nevoie de teorii filosofice ca să știe cum să trăiască armonios cu ceilalți și cu grijă față de pământ.
Chiar și fără diplome și studii sofisticate, localnicii “de din sus” pot spune lucruri profunde ce țin și de sufletul omului și de administrarea unei altfel de avuții.
Așa că mi-a priit vizita făcută unor rude de peste dealuri. I-am revăzut, împreună cu soțul și părinții mei, și am fost omeniți cu jintiță, balmoș, ceapă verde crocantă, pâine de munte, caș dulce, sirop de brad și sirop de mure.
Și din întreaga întâlnire, am rămas cu ceea ce au spus cei doi bătrâni de 80 de ani, la un moment dat: Sfânta Scriptură valorează mai mult decât orice altceva și îți poate da odihnă noaptea! Și nu au spus-o ca să impresioneze. Au spus-o pentru că au trăit pe propria piele adevărul Cuvântului lui Dumnezeu.
L-au citit seara, la lumina lămpii, când nu puteau adormi și au adormit liniștiți. L-au ținut minte și în momente grele au găsit un sprijin care nu minte, nu dispare, nu dezamăgește.
Nu au avut nevoie să înțeleagă totul, ci doar să creadă, să ierte și să mulțumească.
Câtă alinare poate aduce citirea Bibliei!
Tind să cred că aceste generații de oameni au învățat din tăcere, din greutăți, din vreme rea, din oameni care i-au trădat sau i-au ajutat, din animale, din ierburi și din munți. Din Cartea Sfântă. Așa că să-i prețuim și să învățăm și de la ei, cât îi mai avem printre noi!
Eu sigur am primit ceva prețios în această întâlnire…
O viață transformată 