
În zilele tinereții mele, pe când testam apele Psihologiei în Belgia și îmi începeam independența financiară într-o țară străină, am descoperit o carte care mi-a plăcut instant, de la primele pagini. Nu-mi amintesc cum, unde sau când am găsit-o, dar titlul mi-a atras atenția: Five Wealth Secrets 96% of Us Don’t Know, de Craig S. Hill.
Pe lângă învățăturile despre bani și economii primite de la părinții mei, am început să pun în practică și cele citite în această poveste captivantă. Atât cât puteam și cât se potrivea condiției mele de atunci: nemăritată, peste hotare, cu job nou, cheltuieli minore, vise mari, temeri subtile. La un moment dat, am îndrăznit să o visez tradusă în limba română pentru a deveni un sprijin pentru compatrioții mei. Visul chiar s-a întețit după ce m-am căsătorit, pentru că principiile din carte ne-au fost de folos.
Și ghici ce?
A devenit realitate!
Vara aceasta am primit acordul pentru a o traduce și redacta, cu sprijinul editurii Noua Speranță, și… CINCI SECRETE ALE BOGĂȚIEI PE CARE 96% DINTRE OAMENI NU LE CUNOSC se poate găsi în librării!
Ce bucurie! Ne-am lăsat o mică amprentă și aici!
Dar de ce cred eu că această carte „trebuia” tradusă?
- Pentru că tot ce ține de finanțe nu trebuie să rămână subiecte izolate, ci mai degrabă să fie elemente centrale în dinamica familiei.
- Pentru că pune responsabilitatea acolo unde trebuie să fie: pe liderul familiei, dar și pe colaborarea atentă și supunerea înțeleaptă a soției (nu ca formă de control, ci ca aliniere în viziune).
- Pentru că nu e doar o carte despre cum să faci bani, ci despre cum să trăiești în libertate financiară: fără anxietate, stres, datorii și presiuni lumești.
- Pentru că nu te învață scheme rapide, ci principii biblice eterne care contrazic logica lumii, dar care funcționează pentru cei care aleg să le aplice.
- Pentru că prezintă adevăruri care nu se predau în școală sau la televizor.
- Pentru că te provoacă să renunți la tiparele lumești și egoiste și să înțelegi rolul de administrator al resurselor lui Dumnezeu.
- Pentru că te îndeamnă spre decizii bune și înțelepte pentru tine, pentru familia ta și pentru viitorul copiilor tăi.
Așadar, sper să ajungă și-n mâinile tale!
Și mai sper ca fiecare capitol să-ți influențeze perspectiva actuală asupra banilor, datoriilor, investițiilor și nu numai, astfel încât deciziile tale financiare să fie aliniate cu voia lui Dumnezeu.
La urma urmei, nu avem nevoie de mai mulți bani. Avem nevoie de mai multă înțelepciune.
P.S. Dacă ai citit scrierile mele anterioare, ai descoperit că există un program de Libertate Financiară dezvoltat de mine și soțul meu. Ba mai mult, am organizat sesiuni de educație financiară biblică pentru grupuri mici și acum pregătim workshop-uri pentru un public mai mare. Poate ne întâlnim pe undeva!
Dar până atunci, citește cartea și scrie-mi părerea ta!