O viață transformată

Cred că și ție ți s-a întâmplat, măcar o dată, să vorbești despre sărăcie, muncă, oameni nevoiași sau cerșetori. Dar te-ai gândit vreodată de ce există, de fapt, sărăcia? Sau că, poate, nu toți cei care trec prin lipsuri au ajuns acolo din același motiv?

Datorită programului de Libertate Financiară și a seminariilor de educație financiară biblică pregătite împreună cu soțul meu, pe sub ochii mei trec și cărți specifice acestei tematici. Recent, am dat peste o broșură care mi-a atras atenția. Este scrisă de Robert Charles Sproul, un teolog reformat american, apologet creștin și pastor, și se numește „How Should I Think about Money?”

Unul dintre capitole mi-a dat serios de gândit, mai mult decât toate celelalte. Așa că am decis să traduc câteva paragrafe esențiale și să le împărtășesc aici. Poate vor fi de folos și altora.

„În Scriptură găsim patru grupuri distincte de oameni care sunt descriși ca „săraci”, și putem vedea că răspunsul lui Dumnezeu față de acești oameni este legat inseparabil de motivele pentru care ei au ajuns săraci.

Primul grup îi include pe cei care sunt săraci ca rezultat al unei calamități. Al doilea îi cuprinde pe cei care sunt săraci ca rezultat al asupririi sau exploatării. Al treilea grup de săraci din Scriptură îi include pe cei ajunși săraci pentru că sunt leneși. Iar al patrulea grup îi descrie pe cei care, am spune noi, sunt săraci de dragul neprihănirii.

Primul grup îi poate include pe văduvi și văduve, pe orfani, pe cei care și-au pierdut soțul, soția sau părinții, astfel că nu există cine să le asigure cele necesare. Dacă există vreun grup de săraci care să fie mai bine identificat ca special pentru preocuparea lucrării sociale a bisericii, acesta este. lacov ne spune: „Religia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să ne păzim neîntinați de lume” (Iacov‬ ‭1‬:‭27‬).

Diaconii au fost desemnați în biserica primară cu o însărcinare specifică de a îngriji de săraci, și în special de orfani și văduve (Faptele  Apostolilor 6:1-7). Prioritatea acordată acestor oameni în vremurile biblice s-a pierdut într-o oarecare măsură în zilele noastre; noi depindem mai degrabă de guvern și de agenții de protecție socială care să îngrijească de acești oameni în locul bisericii. Dar de-a lungul istoriei, biserica a fost mereu chemată să fie un agent slujitor pentru cei săraci ca rezultat al unei nenorociri.

Acest grup nu include doar văduvele, văduvii și orfanii, ci și pe cei care au ajuns în incapacitate de muncă din cauza unei boli sau a unui accident, cum ar fi oamenii rămași orbi sau infirmi, neputând fi astfel productivi la un loc de muncă. În Scripturã, acești oameni sunt percepuți în special ca țintă a îngrijirii acordate de biserică. Mandatul lui Dumnezeu pentru biserică este ca ea să facă tot ce îi stă in putință ca să-i sprijine pe acești oameni. Legile din Vechiul Testament care vorbesc, de exemplu, despre seceriș, este o măsură prevăzută de Dumnezeu pentru îngrijirea nevoiașilor care erau incapabili sã lucreze pentru a obtine un venit (vezi Deut. 24:19).

Al doilea grup de săraci care se găsește în Vechiul Testament constă din cei ajunși astfel din cauza asupririi sau exploatării. Și vedem acest lucru în principal în cazul sclaviei. Când a fost în robia din Egipt, poporul Israel ajunsese sărac pentru că erau înrobiți de un guvern puternic, care îi folosea la muncă forțată.

Acest lucru ridică un semn de întrebare legat de un alt mit din societatea noastră, anume că singura cale prin care cineva poate ajunge bogat este pe spinarea săracilor. Și poate fi adevărat într-un joc unde unul câștigă și altul pierde, dar în lumea reală există multe ocupații și sectoare economice în care omul se poate îmbogăți într-un fel care funcționează în avantajul săracilor, nu pe cheltuiala acestora.

(…)

Totuși, mai ales în perioada Vechiului Testament, oamenii ajungeau adesea săraci pentru că erau exploatați de guvern. Se întâmpla adesea ca bogații despre care citim în Vechiul Testament să fie guvernatori care acumulau averi prin exploatarea oamenilor. Cei care îi puteau exploata pe oameni pentru bani erau fie lideri politici — guvernatori, tirani, regi etc. — fie infractori, care furau de la alții și le făceau rău ca să se îmbogățească pe ei înșiși. Astfel de oameni care ajung bogați exploatându-i pe alții există și în zilele noastre, dar nu toti cei ce se îmbogățesc sunt infractori sau oameni sus-puși care îi exploatează pe alții.

Al treilea grup este cel la care Vechiul Testament se referă adesea, mai ales în cartea Proverbe: cei săraci din cauza leneviei. Este incorect să spunem că orice sărac a ajuns așa pentru că ar fi fost leneș. Cu toate acestea, ar fi la fel de incorect să spunem că nimeni nu este sărac din cauza lenevirii. Vechiul Testament descrie o eticã a muncii stabilită în Grădina Edenului și care continuă să fie norma în tot restul Scripturii. 

Unele dintre afirmațiile din Noul Testament legate de această etică a muncii sunt aproape total ignorate în societatea noastră sau sunt tratate cu dezgust. De exemplu, atunci când îi scria bisericii din Tesalonic, Pavel a vorbit despre o categorie anume de oameni care nu voiau să muncească. Ei erau inactivi și leneși, și doreau să trăiască din donațiile altora. Pavel a dat bisericii următoarea poruncă legată de aceștia: „Cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce” (2 Tes. 3:10). Acest lucru poate părea dur sau sever după standardele contemporane, dar Pavel doar reitera etica muncii din Vechiul Testament, care spunea că omul este responsabil să îngrijească de nevoile personale și ale familiei, dacă era capabil fizic, nu să aștepte ca biserica, guvernul sau comunitatea să îi împlinească nevoile.

Cartea Proverbe este plină de referințe la sărăcii leneși: „Du-te la furnică, leneșule” (Prov. 6:6) și “Cum se învârtește ușa pe țâțânile ei, așa se învârtește leneșul în patul lui” (Prov. 26:14). Prin contrast, Eclesiastul ne spune că „dulce este somnul lucrătorului” (Ecl. 5:12). Omul care munceste sârguincios poate să-și pună capul pe pernă la finalul unei zile grele de lucru, știind că s-a străduit și a fost productiv pe parcursul zilei, în timp ce leneșul are un somn tulburat. Judecata lui Dumnezeu vine asupra celor care sunt săraci ca urmare a leneviei lor. 

A patra categorie de săraci sunt săracii de dragul neprihănirii. Ei au luat o decizie conștientă de a uita de strângerea de avuții materiale, de dragul Împărăției lui Dumnezeu și de dragul slujirii altora. Aceștia sunt oameni care au intrat în misiuni de slujire, care au abilități care i-ar face de altfel capabili să câștige bani și să aibă o situație materială mai bună, dar care sunt dornici să abandoneze afacerile profitabile și remunerate de dragul slujirii creștine. 

Exemplul suprem de acest fel de sărăcie este Hristos Însuși, care nu a avut un loc unde să-Și așeze capul, care a fost gata să-Și abandoneze reputația și orice alt lucru de dragul slujirii altora. Când Biblia descrie acest grup de săraci, vedem că Dumnezeu găsește o plăcere imensă în ei și le promite o abundență de cinste și o bogăție finală celor care își investesc timpul și energia în slujba Împăratului. Ei vor primi o mare răsplată în Cer.”

Ție ce anume ți-a atras atenția? Pe tine ce te motivează să reacționezi într-un fel sau altul față de un om dintr-o astfel de situație?

Pe mine m-a ajutat să-mi remodelez perspectiva asupra oamenilor din astfel de situații, ajutorul pe care-l pot acorda și momentul în care aș putea răspunde unei nevoi. Pare nepotrivit și neînțelept să-i punem pe toți laolaltă și să vorbim pur și simplu despre săraci la modul general, deoarece există diferențe mari între ei.

Oh,  dar Dumnezeu să ne dea înțelepciune și să ascultăm de Duhul Sfânt care ne îndeamnă să fim generoase!

P.S. Ne găsești ca echipă pe Substack, Facebook și Instagram.