
Pentru mine, „a lua cu împrumut” nu e o opțiune de stil de viață. Nu am fost niciodată datoare și nici nu am de gând. Am crescut cu alte învățături. Poate de aceea nu-i înțeleg pe cei care apelează la creditori și nici pe cei care fac astfel de alegeri în loc să economisească cu scop și intenție.
Zilele trecute am primit un mail care m-a făcut să râd:
„Salut,
Te-ai gândit vreodată cât de simplu ar putea fi să obții un credit personalizat pentru nevoile tale? lată câteva idei pentru care ai putea avea nevoie de acești bani:
• Renovarea locuinței
• Vacanța mult visată
• Achiziționarea unui gadget nou
• Cheltuieli neprevăzute
Nu mai aștepta! Descoperă soluțiile financiare care ți se potrivesc cel mai bine!”
L-am recitit, gândindu-mă că este o glumă, mai ales că nu am avut contact cu așa ceva. Dar nu, părea o ofertă destul de serioasă, cu dobândă „promoțională” și rate „avantajoase”, acel gen de mesaj care încearcă să-ți vândă fericirea în tranșe lunare. Nu, mulțumesc!
„Problema” e că eu nu gândesc așa. Să mă îndatorez pentru o vacanță, o renovare sau un gadget? Nu, mulțumesc. Eu sunt din cei care preferă să pună bani deoparte și să cumpere când pot, nu din cei care trăiesc pe datorie sau când vreun influencer (ori banca) îmi zice că „merit” sau că „o fi timpul”. Iar pentru cheltuielile neprevăzute mă pregătesc altfel: economisind.
Trăim într-o lume care promovează enervant de constant ideea de „acum” și de „orice”. Totul e instant: mâncarea, cafeaua, plăcerile, livrările, mai nou și succesul. „Vrei ceva? Ia-l acum, plătești mai târziu.” Ce glumă bună! Oare numai eu râd?
Dar când vine vorba de bani, instantul devine o capcană. Multe lucruri pot fi foarte tentante, dar acestea pot aștepta fără să-ți dai banii pe credite cu dobânzi „bune”. De ce să alegi să fii într-o relație de dependență și să plătești lunar pentru clipe și emoții care au trecut demult?
Pentru mine, libertatea financiară nu înseamnă să pot cumpăra orice, ci să fiu liberă de datorii și obligații. E un alt mindset. E liniștitor să știi că tot ce ai este al tău, plătit din economiile tale, nu dintr-un contract care te urmărește luni la rând. Nu depinzi de dobânzi, termene sau frica și presiunea de a returna bani. Deci ai libertate fără regrete.
Dragă femeie, bucuria mea nu vine pe datorie. Vine din faptul că știu să aștept și aleg să am răbdare și încredere în Dumnezeu. Fii sigură că nevoile tale sunt luate în considerare de Cel care te-a creat!
Însuși Isus ne-a spus: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau îl va urî pe unul și îl va iubi pe celălalt, sau va ține la unul și îl va nesocoti pe celălalt: nu puteți sluji și lui Dumnezeu, și lui Mamona. De aceea vă spun: Nu vă îngrijorați de viața voastră, gândindu-vă ce veți mânca sau ce veți bea, nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veți îmbrăca! Oare nu este viața mai mult decât hrana, și trupul – mai mult decât îmbrăcămintea? Uitați-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră și nici nu strâng nimic în grânare, și totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai de preț decât ele?”
Și a continuat: „Nu vă îngrijorați dar zicând: «Ce vom mânca?» sau: «Ce vom bea?» sau: «Cu ce ne vom îmbrăca?» Fiindcă toate aceste lucruri neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra! Nu vă îngrijorați dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Ajunge zilei necazul ei.”
Ai încredere: Dumnezeu se îngrijește de toate trebuințele tale și ale familiei tale, după bogăția Sa, în slavă, în Isus Hristos!
P.S. Ai fost vreodată tentată de un credit? Cum s-a întâmplat? Ce ai făcut până la urmă? De ce?
