Vino, Isuse, în inima mea,
Ca într-o iesle săracă
Și încălzește-o cu dragostea Ta,
Templu curat să se facă…
Glasuri mici rostind despre lucruri mari! Vocile copiilor de clasa a doua m-au făcut să mă opresc din drumul meu. De fapt, nu doar vocile lor, cât cuvintele ce le rosteau prin acest cânt.
Am închis ochii ca să-i ascult mai bine și m-am emoționat, gândindu-mă oare ce vede Dumnezeu în acel moment… Poate nu înțelegeau ei ce cântau și Cui cântau. Poate nu pricepeau măreția Celui Căruia I se aducea o astfel de închinare. Însă, cu siguranță, Cristos a primit cuvintele acestor prunci cu mult drag și dragoste!
Câtă dorință exprimă refrenul! Ce invitație caldă către Iisus!
Un colind simplu, dar profund, și fără podoabe, doar delicat. În acele minute chiar mi-a sunat ca o rugăciune spusă din toată inima! Și a început să-mi placă mult!
Tu ai auzit acest colind?
Doamne, când norii se scutur de-argint
Și totul e alb de ninsoare,
Aș vrea și eu o să-Ți mai cânt un colind,
Cu el să-Ți cad la picioare.
Aș vrea să fie din aur curat
Și cu adieri de tămâie,
Odinioară și magii Ți-au dat
Darul știut de-o vecie.
Vino, Isuse, în inima mea,
Ca într-o iesle săracă
Și încălzește-o cu dragostea Ta,
Templu curat să se facă!
Dar dacă aur în mine nu am,
Atunci, cu râvnă fierbinte,
S-alerg spre Tine ca bunii păstori
Și ca oița cuminte.
Dacă în mine nici râvnă nu am,
Ce alte, mai dulci cuvinte,
Ca îngerescul, duios „Osana”
Pot să mai vină în minte?
Vino, Isuse, în inima mea,
Ca într-o iesle săracă
Și încălzește-o cu dragostea Ta,
Templu curat să se facă!
Un fir de paie, săracul meu cânt,
Ca alte paie, o mie,
Măcar cu ele să-Ți faci așternut,
Prunc coborât din vecie!
Dar și sărac, eu doar Ție mă-nchin,
Chiar de n-am daruri să-Ți placă,
Și-aduc cu mine tot vechiul colind
Nașterea Ta s-o slăvească!
Vino, Isuse, în inima mea,
Ca într-o iesle săracă
Și încălzește-o cu dragostea Ta,
Templu curat să se facă!
(Compozitor: Corul Maicilor de la Mănăstirea Paltin)
O viață transformată 