O viață transformată

Doare. Știu că doare. Este cumplită trădarea din partea unei prietene, ruperea unei relații de prietenie, frângerea încrederii, explicațiile absente sau care nu au sens. Te inundă gânduri de toate felurile, cauți și citești lucruri care să te repună pe picioare și să-ți îmbuneze zilele, emoțiile te asaltează, reacționezi defensiv sau ofensiv sau, pur și simplu, taci. Nu știu cum se întâmplă în cazul bărbaților, dar cam așa e la femei.

O, și există fel și fel de cărți și articole despre prietenie și întreținerea sau (de)limitarea lor! 

De câțiva ani, îmi pun și eu fel și fel de întrebări în această direcție. De fapt, prietenia (dintre femei, mă refer) a fost un subiect care m-a interesat de când eram copilă, încă dinainte de-a ști să citesc. Am plâns și nu aveam răspunsuri. Lucrurile nu s-au schimbat prea mult după ce am citit cărți despre asta. Aflasem diverse răspunsuri și argumente, dar tot sufeream. 

Se schimbă multe și când devenim adulți. Prieteniile dintre adulți funcționează după o logică foarte diferită de cea dintre copii sau adolescenți. Prietenia are nevoie de intenție, nu doar de ha-ha-ha și hi-hi-hi; de responsabilitate, nu de atașament emoțional; de încredere, nu de vibe-uri faine.

Totuși, anul trecut am hotărât să pun toate cărțile deoparte și să descopăr ce spune Scriptura despre prietenie. Nu am găsit o definiție teoretică, cum ar face-o un dicționar, ci o perspectivă fermă prin proverbe, istorisiri și viața lui Isus. Și vreau să împărtășesc și cu tine câteva dintre scrierile mele, sper eu încurajatoare.

* Miezul prieteniei, din punctul de vedere al Bibliei, are de-a face cu loialitatea și angajamentul. Proverbele (17:17, 18:24) spun că un prieten adevărat iubește în orice moment și că unii prieteni sunt mai apropiați decât un frate. Deci nu se bazează pe conveniență. Prietenii rămân în ciuda suferinței, pierderilor și riscului.

* Biblia consideră sinceritatea mai importantă decât confortul. „Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioșie,” scrie în Proverbe 27, deci prietenia adevărată include corectarea, chiar contestarea și comunicarea lucrurilor dificile sau supărăcioase. Prietenele nu sunt prezente doar pentru a-și valida sentimentele sau a se linguși cu vorbe dulci, ci pentru a căuta binele celeilalte, chiar dacă asta înseamnă a crea disconfort uneori.

* Așa cum „fierul ascute fierul”, prietenii își influențează reciproc caracterul. Iar prietenii buni se îndeamnă spre înțelepciune, curaj, credință în Dumnezeu și har.

* Eclesiastul 4 ne amintește că prietenii se ajută între ei să se ridice atunci când unul dintre ei cade. Deci legătura lor se concretizează și se manifestă prin acțiuni, sacrificii și sprijin real, nu doar prin legături emoționale.

* „Cine umblă cu înțelepții se face înțelept, dar cui îi place să se însoțească cu nebunii o duce rău” (Prov. 13:20) și „Cel neprihănit arată prietenului său calea cea bună, dar calea celor răi îi duce în rătăcire” (‭‭Prov.‬ ‭12‬:‭26)‭. Prietena adevărată nu te ademenește spre rău.

* Dacă citim despre legătura dintre Avram și Lot, David și Ionatan, Rut și Naomi, Iov și cei trei prieteni, Ilie și Elisei, Daniel și cei trei prieteni sau dintre Pavel, Priscila și Acuila, descoperim onoare, dragoste prietenească, iertare, fidelitate, respect, responsabilitate, sacrificiu, încercări și decizii asumate.

* Mi se face pielea găină, dar chiar relația lui Isus cu ucenicii Săi demonstrează o iubire transformatoare care e mai presus de siguranța lor, fie ea emoțională! Isus îi numește prieteni, dar îi provoacă, îi mustră și îi trimite în situații dificile. Prietenia oferită de El are în vedere cine vor deveni acești oameni și misiunea pe care sunt chemați s-o îndeplinească, nu doar confortul sau stima de sine a lor. Ba mai mult, Isus le spune: „voi sunteți prietenii Mei dacă faceți ce vă poruncesc Eu. (…) v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu”.

Incredibil, nu-i așa?

Dacă privești mai departe și compari prietenia conturată de Scriptură cu ceea ce societatea modernă și psihologia accentuează… contrastul e mare, zic eu. Pentru că ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu țintește spre altceva.

Dacă citești reviste, articole psihologice sau cărți despre prietenie și relații, descoperi o orientare spre sine:

• Mă ajută această relație să mă simt bine?
• Îmi consolidează identitatea?
• Îmi satisface nevoile emoționale?

În schimb, Biblie schimbă perspectiva asupra prieteniei prin întrebări de genul:

• Mă ajută această relație să umblu cu credincioșie înaintea lui Dumnezeu?
• Mă modelează în direcția înțelepciunii, curajului și harului?
• Sunt oare dispusă să mă sacrific pentru binele celuilalt?

Desigur, Biblia nu este împotriva bunăstării omului, dar nu aceasta este scopul final. Ci comuniunea în credință și umblarea neprihănită înaintea lui Dumnezeu.

Dragă femeie, oare nu te pun pe gânduri aceste lucruri?

O, fie să arătăm intentie, har și bunăvoință în prieteniile cu alte femei!