Dragă cititoare, scrisesem în articolul precedent câteva observații de-ale mele, din Scriptură, cu privire la prietenie și la faptul că nu trebuie idealizată sau idolatrizată.
Mai vreau să abordez un lucru, și mi-l spun și mie: o prietenie se poate încheia sau modifica, chiar și fără greșeli sau ticăloșenii, sau poate servi unui scop doar pentru o perioadă. Asta nu înseamnă că trebuie să le considerăm drept eșec sau păcat.
Uneori ne lăsăm mângâiate sau întărâtate de citate și sfaturi precum:
„Prietenia este un suflet în două trupuri”
„Spune-mi cu cine te împrietenești, ca să-ți spun cine ești”
„Un prieten adevărat te acceptă așa cum ești, dar te ajută să devii ceea ce poți fi”
„Prietenia adevărată nu are termen de expirare”
„Prietenii buni sunt ca stelele — nu le vezi mereu, dar știi că sunt acolo”
„Prietenia nu înseamnă pe cine cunoști de mai mult timp, ci cine rămâne.”
Însă nu toate prieteniile sunt veșnice!
Prieteniile se pot sfârși în mod firesc din cauza unor circumstanțe mai mult sau mai puțin neprevăzute, fără vreo vină sau vreun păcat. De exemplu, Pavel și Barnaba s-au despărțit unul de altul după o neînțelegere puternică (Faptele Apostolilor 15:36-39). Amândoi erau credincioși lui Dumnezeu, dar relația lor în slujire a luat o altă turnură.
Sau privește la scena în care Pavel și Dima se separă pentru că valorile lor diferă: „Dima, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit și a plecat la Tesalonic” (2 Timotei 4:1). Sau la David și Ionatan, ultimul murind într-o luptă cu filistenii (2 Samuel 1:25-27).
Unele prietenii există pentru a ne cizela caracterul, a ne proteja sau a ne învăța loialitatea, și odată ce acest scop este îndeplinit, prietenia ar putea să dispară pur și simplu. Să ne gândim la ucenicii lui Isus. După învierea Lui, prietenia lor strânsă și zilnică cu Isus s-a încheiat pentru că perioada de pregătire se terminase și căpătaseră un nou mandat pe mai departe.
Suntem oameni și suferim când prieteniile se modifică. Dar e normal să se întâmple așa pe măsură ce sezoanele vieții, vocația, statutul sau locația se schimbă. Chiar Eclesiastul ne repetă că viața este sezonieră. „Toate își au vremea lor, și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui… îmbrățișarea își are vremea ei, și îndepărtarea de îmbrățișări își are vremea ei” (Eclesiastul 3:1, 5). Aș putea asemăna prieteniile cu florile: pot înflori într-un sezon al vieții și pot dispărea spontan în altul. Nimic nu le garantează permanența.
Doar credincioșia lui Dumnezeu este veșnică și constantă, în timp ce relațiile dintre oameni sunt limitate, sunt finite. Scriptura zice că „Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un ajutor care nu lipsește niciodată în nevoi” (Psalmul 46:1), iar Isus a zis că „cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24:35).
Așadar să ne amintim că siguranța și stabilitatea se găsesc în Dumnezeu, nu în prietenii! Și să știe inima noastră că nu toate prieteniile sunt menite să dureze pentru totdeauna (așa cum se promovează în desene animate și cărți pentru copii)!
O viață transformată 