Femeia înțeleaptă

”Femeia înțeleaptă își zidește casa, iar femeia nebună o dărâmă cu înseși mâinile ei.“‭‭Proverbe‬ ‭14‬:‭1‬ Mi-a plăcut comentariul lui Matthew Henry cu privire la prima parte a versetului: “O soție prudentă, una care este evlavioasă, harnică și grijulie, se îngrijește de casa ei: treburile familiei sunt făcute să prospere, datoriile sunt plătite, zestrea este multiplicată, … Mai mult Femeia înțeleaptă

Autenticitate în relații

Recent, am reușit să revăd doi oameni foarte dragi mie (și importanți), în persoană, după un an jumate. Surprize, îmbrățișări, tabieturi neschimbate, povești până târziu, atmosferă familială, atenție nedivizată, amintiri scoase din rucsacuri și zile petrecute împreună pentru a crea noi amintiri – un altfel de acasă. Zic asta pentru că acest cuplu extraordinar a … Mai mult Autenticitate în relații

Împreună reușim

Zilele trecute am primit cuvinte de drag din partea unor prietene, soții și mămici tinere. Știu câtă nevoie am avut eu (și încă am) de o femeie matură, care-l iubește pe Dumnezeu și care să îmi fie alături în sezoanele dificile ale vieții mele – cu un sfat înțelept, cu o îmbrățișare, chiar și cu … Mai mult Împreună reușim

În orice vreme

Sunt recunoscătoare când Cuvântul lui Dumnezeu mă întâlnește în zilele mele fericite. Dar am descoperit că, de nenumărate ori, Biblia prinde cu adevărat viață atunci când sunt disperată. Când mă doare. Când sunt fără putere. Când sufăr. Unii glumesc, alții își dau cu părerea despre “anul meu sabatic”. Puțini sunt cei care vor să înțeleagă … Mai mult În orice vreme