Hai să-ți spun ceva! Poate mă vei înțelege. Sau poate vei rămâne îngândurat după ce vei citi.
Ieri am avut din nou un moment de pace profundă. Să-ți explic! A fost o zi în care liniștea a umplut ființa mea și fericirea depășise nivelul de manifestare, lăsându-mă într-o stare de recunoștință deplină. Privisem și analizasem întâmplările și conversațiile recente, înțelegând lucrurile în esența lor.
E fascinant un astfel de moment, o astfel de zi! Claritatea cu care se desfășoară secundele, atunci când te oprești din îngrijorări și treburi lumești, e copleșitoare! O emoție fără nume te ia prin surprindere, te lovește peste măsură din toate părțile și te impresionează puternic. Nu o poți situa în nici o categorie pentru că nu găsești descrierea potrivită și cuvintele omenești nu sunt îndeajuns de extraordinare.
Știi, credința e o condiție a inimii. Nici ea nu poate fi explicată pe înțelesul omului. E prea complexă. Doar trăită, se face înțeleasă. Dar mă întreb dacă acest calm se leagă de credință. Pentru că oricât de mizerabilă ar fi situația, inima revine la forma inițială: credința.
Oare mă înțelegi?
[Psalm 28:7]
O viață transformată 